Experiență de peste 25 de ani

Fotografie cununie civilă

Cununia civilă este, de cele mai multe ori, un preambul al cununiei religioase. Încărcătura emoțională din această zi este cel puțin la fel de mare. Poate că optezi doar pentru fotografii la starea civilă, Poate vei dori și o ședință foto după ziua celui mai important DA din viața ta, alături de rude și cei mai dragi prieteni. Sau poate ne vei dori alături și la petrecerea de după. În oricare dintre variante, te asigurăm că fotografiile noastre te vor ajuta să păstrezi această zi în suflet ca pe o comoară dragă.

Experiență și profesionalism

Cununiile civile sunt evenimente speciale. Poate pentru prospețimea pe care poveștile voastre o au. Ne bucură zâmbetele senine de pe chipurile oamenilor care se iubesc. Iar camera le adoră. Prin fotografiile noastre vei păstra mereu amintirea primelor voastre angajamente, a primei dovezi concrete de asumare a poveștii voastre de iubire.

La fiecare eveniment, avem capacitatea de a ne transpune. Înțelegem perfect fiecare emoție, fiecare nevoie și știm exact cum să le surprindem, astfel încât să facem ca povestea ta să fie retrăită de fiecare dată când vei răsfoi albumul cu fotografii.

Facem poze cununie civilă de peste 25 de ani, având, prin urmare, și expertiza necesară acestui tip de fotografie.

Cum se desfășoară colaborarea cu un fotograf profesionist?

Prima întâlnire

Întâlnire premergătoare evenimentului (desfășurată cu cel puțin o lună înainte) pentru a ne cunoaște și pentru a înțelege care este stilul pe care îl dorești abordat și care va fi dinamica și structura evenimentului.

Durata: 1-2 h GRATUIT

Pregătire

Fotograful va fi prezent la locația comunicată cu aproximativ 30 de minute înainte de ora începerii evenimentului, timp necesar pregătirii echipamentului și evaluării locației.

Fotografie

Fotografierea propriu-zisă a evenimentului, în funcție de dinamică și structură ȘEDINȚĂ FOTO STAREA CIVILĂ, FOTOGRAFII DE GRUP CU INVITAȚII, ȘEDINȚĂ FOTO SOȚI, PĂRINȚI ȘI NAȘI, PETRECERE PANĂ LA MOMENTUL TORTULUI INCLUSIV, DACĂ ESTE CAZUL).

Livrarea fotografiilor

Fotografiile vor fi livrate în format electronic și pe stick USB, în maximum 10 zile calendaristice de la data evenimentului. În cazul în care beneficiarii locuiesc în afara Bucureștiului, stick-ul USB va fi livrat prin curier la adresa acestora, costul transportului fiind suportat de noi. Pentru cei care doresc Wedding Preview (Selecție de 100 de fotografii editată în maximum 5 zile calendaristice de la data evenimentului), se va achita o taxă suplimentară, conform pachetului de extra opțiuni.

Albumul tău de la cununia civilă

Cum arată fotografiile realizate de noi

Pachete de fotografie pentru cununia civilă

Cununie civilă Pachet Silver

  • 1 Fotograf nuntă (Ionuț Titulescu)
  • 1 ora
  • Oficierea căsătoriei civile
  • Număr fotografii: minium 150
  • Editarea globală profesională a tuturor fotografiilor
  • Predare: Online & Stick USB
100 €

Cununie civilă Pachet Gold

  • 1 Fotograf nuntă (Ionuț Titulescu)
  • 4 ore (Tarif oră extra: 100 euro)
  • Oficierea căsătoriei civile
  • Ședință foto soți și nași - (1 oră, în ziua ceremoniei)
  • Ședință foto soți și invitați - (30 de minute, la starea civilă)
  • Petrecerea (durata maximă 3 ore.) Tarif oră extra: 100 euro.
  • Număr fotografii: minium 400
  • Editarea globală profesională a tuturor fotografiilor
  • Predare: Online & Stick USB
300 €

Servicii opționale

Oferim o serie de servicii opționale în funcție de nevoile voastre.
Al doilea fotograf, Ședință foto ACASĂ, Ședință foto soți și nași, Ședință foto soți și invitați, Petrecerea (durata maximă 3 ore), Event Preview (Selecție de 100 de fotografii editată în maximum 5 zile calendaristice de la data evenimentului), Album fotocarte 20×20 cm (20 file), Editare locală Beauty (riduri, alunițe, coșuri, semne etc.).

Despre fotograf

Ionuț Titulescu, fotograf de eveniment

Am 27 de ani dedicați pasiunii și meseriei mele. Simt că, înainte de a-mi încredința fotografierea unuia dintre cele mai importante evenimente din viața ta, ar trebui să știi cine sunt, cum am ajuns aici și de ce poți fi liniștit că amintirile tale vor fi capturate cu cea mai mare atenție, responsabilitate și profesionalism.

O vorbă printre fotografi spune că, în primii doi ani de fotografie înveți 80%, iar in următorii 30 de ani, restul. Cu fiecare fotografie făcută, cu fiecare situație întâlnită, m-am simțit mai bogat în cunoștințe și mai rapid în a anticipa sau intui ce doresc clienții mei, ce abordare necesită fiecare eveniment în parte, cum să fac ca, după vizionarea fotografiilor mele, oamenii să zâmbească și să se felicite pentru alegerea făcută.

Dacă un fotograf profesionist ți se pare scump, nu îți doresc să afli cât te costă, de fapt, un amator.

Testimoniale

O experiență extraordinară! Super colaborare cu oameni minunați, profesioniști. Calitatea pozelor de nota 10! Recomand!!!!!
Iulia Canalița
Ședința foto a fost interactivă, nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul. Echipa este super. Fotografiile sunt pe placul nostru și au fost admirate de mulți prieteni. Recomand cu mare drag!
Laura Gălățioiu Mihăiță
Am fost foarte încântați de poze si de profesionalismul dumneavoastră. Vă mulțumim din suflet!
Andreea Neculcea

Întrebări frecvente

Câți fotografi vor participa la cununia mea?

Fotograful Ionuț Titulescu va surprinde în mod responsabil și profesionist toate momentele evenimentului tău.

Însă, dacă dorești abordarea din mai multe perspective a acelorași momente, este indicat să apelezi la varianta de fotograf adițional.

Care este costul deplasării?

Serviciile foto desfăurate în București și localitățile limitrofe (în limita a 50 de kilometri/sens) nu presupun achitarea unui cost suplimentar pentru deplasare.

În cazul în care locația evenimentului presupune deplasarea pe o distanță mai mare de 50 kilometri/sens, costul deplasării (calculat în funcție de distanță și durată) este suportat de client. Pentru deplasările de peste 100 km/sens se va asigura și contravaloarea cazării pentru o noapte.

Asigurați și servicii video? Dar cabină foto, platformă 360?

Avem colaboratori pentru toate serviciile de mai sus, cu mențiunea că trebuie verificată disponibilitea acestora la momentul semnării contractului.

Care este modalitatea și durata de livrare a fotografiilor?

Fotografiile vor fi livrate în format electronic și pe stick USB, în maximum 30 de zile calendaristice de la data evenimentului.

În cazul în care beneficiarii locuiesc în afara Bucureștiului, stick-ul USB va fi livrat prin curier la adresa acestora, costul transportului fiind suportat de noi.

Pentru cei care doresc Wedding Preview (Selecție de 100 de fotografii editată în maximum 5 zile calendaristice de la data evenimentului), se va achita o taxă suplimentară, conform pachetului de extra opțiuni.

Ne puteți ajuta și cu alte servicii specifice evenimentului?

Da, ca fotografi, avem o listă bogată de colaboratori cu care te putem pune în legătură, pentru ca evenimentul tău să fie memorabil. De la DJ, formații, aranjamente florale, candy/lemonade bar, servicii catering pana la decoruri baloane.

Contact pentru ofertă personalizată

Scroll to Top